Editorial

ghidul-constructorului-stefan

EDITORIAL

ȘTEFAN DALAS
Administrator EUROTECH

EUROTECHDE PESTE 20 DE ANI, CU OAMENI SERIOSI

„Am convingerea că acest Ghid al constructorului va fi un instrument valoros în mâna meșterilor din domeniul construcțiilor imobiliare.”

Contextul politico-geografic în care se află România ne poziționează în categoria țărilor cu un mare potențial de dezvoltare în următorii ani. Totodată, perspectiva construirii infrastructurii necesare și mult disputate în zilele noastre, ce va face posibilă conectarea regiunii Moldova la restul teritoriului, dar și la Europa de Vest, deschide noi orizonturi de dezvoltare a zonei și, implicit, a pieței regionale de construcții.

Aceste motive, precum și amploarea pe care a cunoscut-o în ultimii ani dezvoltarea imobiliară rezidențială și office, mă îndreptățesc să afirm că piața construcțiilor are un mare potențial de creștere.

Pornind de la aceste premise, consider că această categorie de consumatori, în procesul ei de maturizare, va avea din ce în ce mai multă nevoie de furnizori performanți, care să fie capabili să pună la dispoziție soluții tehnice. Aceștia vor trebui să integreze, pe lângă sculele, echipamentele și utilajele necesare, un pachet de servicii conexe, indispensabile desfășurării activității la un nivel necesar și așteptat. Bineînțeles, revine tot în atribuția furnizorilor să contribuie – prin seriozitatea și promptitudinea lor – la respectarea termenelor dezvoltatorilor și constructorilor, subiect atât de disputat de către cei mai mulți beneficiari.

În acest context, apreciez că este o fereastră de oportunitate pentru compania pe care o conduc de a răspunde acestor cerințe strict necesare, cât mai aproape de așteptările pieței. Materialul de față își propune să răspundă cât mai fidel nevoilor clienților din domeniul construcțiilor imobiliare și nu numai. De asemenea, ne dorim să le punem la dispoziție soluții tehnice practice și cât mai complete, care să fie de un real folos în parcursul acestora spre standarde cat mai înalte.

Sculele, echipamentele și utilajele din componenta soluțiilor tehnice propuse în următoarele pagini sunt dintre cele mai actuale. Ele înglobează cele mai noi tehnologii de fabricare și pot răspunde, astfel, celor mai exigente cerințe de ordin tehnologic.

Am convingerea că acest Ghid al constructorului va fi un instrument valoros în mâna meșterilor ce vor alege să-l folosească și va contribui, totodată, la consolidarea poziției EUROTECH de partener serios în piața de profil, pentru cei care, la rândul lor, își doresc să dobândească sau să-și mențină un asemenea renume.